Lilypie Fourth Birthday tickers

Lilypie Fourth Birthday tickers

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Gatesc si invat cu mami la bucatarie cum sa devin un om mare!

Salutare tuturor!

Inca de cand eram de-o schioapa (adica un pic mai mare decat sunt acum), ma bucuram enorm cand mami ma invita cu ea la bucatarie sa o ajut. La inceput, bineinteles ca doar priveam, mozoleam ceva sau ma jucam.
Dar cu timpul, activitatile pe care mami le facea au devenit un punct de atractie pentru mine si nu-mi mai convenea doar sa imit prin joc acele actiuni si comportamente cu jucarii de plastic, ci vroiam sa le fac chiar eu.

De fapt, asta e scopul principal introducerii copilului in activitati din viata reala: adaptarea la modul de viata al familiei, culturii si societatii in care se afla. Adica sa devina un om al timpului si spatiului in care s-a nascut.

Asa ca mami a inceput sa-mi dea unelte adevarate, mici, pe masura manutelor mele si a inceput sa mai faca ceva special: a inceput sa incetineasca si sa simplifice miscarile pe care ea le facea.

Acest proces poarta denumirea de analiza a miscarii. 
Spre exemplu, miscarea principala atunci cand torni apa cu carafa intr-un pahar e impartita in sectiuni:
-cum ridicam o carafa de pe masa,
-cum tinem o carafa in mana,
-cum o umplem cu apa (de la o sursa de apa)
-cum turnam apa in pahar etc.

Prezentate pe rand, astfel de miscari ajuta mintea copilului sa inregistreze precum o camera de filmat cadru cu cadru, sa faca conexiunile cerebrale corecte, apoi sa le intareasca si sa le intipareasca definitiv actionand el insusi cu uneltele puse la dispozitie.



Activitatile mele preferate la bucatarie sunt:

-pregatirea aluatului pentru paine (o sa va povestesc despre painea pe care o face mami cu maia, nu cu drojdie) sau cozonaci:


-pregatirea salatei (pe care o fac de obicei cap coada):



-pregatirea omletei:


-curatarea oualelor


-spalatul legumelor / curatatul legumelor pentru supa

-raderea cascavalului pentru paste sau omleta:



-taiatul legumelor moi sau usor inmuiate la abur:



-spalatul vaselor (cu asta trebuia sa incep!!)



-pregatirea tartinelor cu unt si miere
-pregatirea gustarilor precum iaurt cu fulgi, bucati de cozonac taiat etc.
-facut suc de portocala sau limonada
etc.

Si da, am doar 4 ani si jumatate si da, manuiesc cutitul suficient de bine ca sa pot taia orice leguma moale, fruct sau paine.


Uneltele pe care le folosesc in bucatarie sunt:
linguri, tel, storcator manual de fructe, razatoare, cutit cu margini rotunjite si lama suficient de groasa pentru a evita orice fel de accident, strecuratoare, sucitor etc.

De fapt, un copil intre 2-4 ani poate utiliza orice unealta sigura si de dimensiuni potrivite sub supravegherea adultului pentru orice activitate simplificata asa cum am mai spus.

Gustul care-mi ramane dupa o astfel de activitate este MINUNAT! este gustul lucrului facut de mine, cu o finalitate clara in urma unui proces si unei succesiuni de activitati intreprinse.
Va ganditi oare ca si mami la viitor, la omul de succes care stie unde vrea sa ajunga, ce vrea sa obtina, care-si planifica actiunile si urmareste cu rabdare intreg procesul pentru ca are incredere ca poate reusi? :)


Pupici, pupici!
Sofia

joi, 3 aprilie 2014

Decoram bucataria - lampa decorativa din hartie

Salutare tuturor!

Pentru ca ne-am intors de curand din nou acasa, mami s-a pus pe redecorat bucataria. Si...pe cine sa roage sa o ajute? da, ati ghicit: pe mine.

Ideea nu ne apartine, ci celor de la Keytone, niste prieteni dragi care ne-au gazduit cu drag in cafeneaua lor. Si chiar va recomandam sa le faceti o vizita pe site, sunt o buna sursa de inspiratie.

Asadar, totul a pornit de la un verde crud ce se gaseste pe mobila noastra si de la o lampa invechita si ingalbenita din tavan.

Mami a cumparat un glob de hartie (6 lei de la Ikea), un pachet de servetele, a scos foarfecele din sertar si a adus cateva tuburi de lipici solid.


Intai am decupat cercuri potrivit de mari pe care mami le trasase pe hartia fina a servetelului.



Apoi am separat straturile de servetel: un strat verde si un strat alb.


Incepand de la un capat al globului, am inceput sa lipim cerculetele sub forma de spirala, de jur imprejurul globului. Am alternat culorile, in masura posibilitatii, pentru ca eu cateodata mai lipeam si cate 2-3 verzi si apoi cateva albe.



Sa nu credeti ca am rezistat pana la sfarsit...am tot incercat sa vad daca reusesc sa gauresc globul (spre disperarea mamei), m-am plictisit de lipit si am inceput sa ling lipiciul (da, da, se poate si la 4 ani si jumatate). Dar, intr-un final, m-am bucurat tare mult cand l-am vazut aprins, stralucind delicat in bucataria noastra. :)



Spor la decorat!
Pupici, pupici,
Sofia.

sâmbătă, 22 martie 2014

Spring fashion week in Prague (sau cum sa gestionam situatiile delicate...din timp)

Buna tuturor,

Ne-am intors din Praga de o saptamana deja si d-abia acum simt ca lucrurile incep sa intre pe fagasul normal.

 A fost o perioada nebuna acasa, in care tot programul meu a fost dat peste cap, in care dorul de mami, lipsa activitatilor mele zilnice, tristetea, bucuria si gelozia au creat un melanj greu de gestionat de catre mine in cele cateva saptamani in care am stat fara mami.
Daaaar...pentru ca totul are un dar, am plecat la mami si ne-am intors impreuna. A fost ca o regasire, ca o promisiune, ca o renastere. Aceasta este fericirea mea, bucuria mea ca exist, ca sunt iubita si ca dupa rau urmeaza intotdeauna bine.


 

 

Pentru ca, vedeti voi, copilasii vad lumea prin ochii adultilor. Copiii pana in 6-7 ani functioneaza cu o minte total diferita de cea a unui copil mai mare de 7 ani.
Este o minte absorbanta, o minte care pana in trei ani invata exclusiv inconstient si care capata constiinta pe masura ce trece timpul. O minte care absoarbe absolut totul din mediu exact asa cum e.
Copilul mic nu rationeaza, nu gandeste in termeni de: „Daca mami pleaca, stiu exact de ce si unde, stiu ca dragostea ei nu scade si stiu ca o sa ne si revedem peste o luna”.

Nu, el vede mediul in care traieste, simte tensiunile (si au fost multe la noi, credeti-ma, pentru ca parintii mei nu sunt perfecti si pentru ca invata din mers, dupa multe remuscari si amagiri) si le traieste  asa cum le simte. Mai mult, le „incarneaza” daca situatia se prelungeste. Adica devin parte din el, devin partea normala si naturala a vietii lui. De aceea e nevoie sa fie pregatit pentru orice schimbare, iar parintii sa aibe cateva unelte la indemana.

Iata cateva metode prin care copilasul mic poate gestiona orice situatie pe termen scurt si mediu din viata lui:

1. Sa aibe un instrument de masurat timpul, cum ar fi un calendar atragator. Poti vedea aici calendarul pe care noi il folosim de fiecare data.

2. Sa aiba intotdeauna putere de a decide asupra lucrurilor ce tin de viata lui: cu ce se imbraca, ce mananca, unde merge si cand etc.
Uneori este greu, dar este greu pentru adulti, nu pentru copii. Pentur ca adultii au aceasta capacitate de a complica rau de tot lucrurile, si totul dintr-o dragoste enorma.

Putem utiliza intrebari si decizii simple, precum:
- „vrei sa porti rochita verde sau cea mov, azi la gradi?” (avand grija sa fie ambele cu maneca lunga daca e o zi rece)
- „vrei sa mergem in parc astazi sau la teatru/acasa/muzeu/prieteni etc?” atunci cand timpul va permite.
- „mergem la bunica astazi. Vrei sa mergem cu tramvaiul sau cu metroul/Vrei sa porti fusta sau pantalon/Vrei sa duci tu florile sau cosul? etc.” atunci cand mersul undeva anume e absolut necesar. Cheia sta in a da putere de decizie imediat ce copilul a fost anuntat si pregatit in prealabil utilizand eventual un calendar.
Extindeti numarul optiunilor pe masura ce copilul creste.

3. Copiii proceseaza lent orice informatie noua.
Nu ne repezim la ei latrand: ”Trebuie sa iesim pe usa in 5 minute, pune-ti ghetele si jacheta, nu uita caciula si fularul! aaa, ia-ti ghiozdanelul, repede, repede! Ce faci? De ce nu te incalti? ”
Parintii cred, de obicei, ca el viseaza, ca e cu capul in nori, ca nu-i pasa etc. insa adevarul este ca creierul lui are nevoie de mai mult timp de procesare.

Asigurati-va ca prima propozitie a fost procesata si inteleasa inainte de a trece la urmatoarea. Atingeti usor obrazul copilului sau lasati-va la nivelul lui pentru a avea contact vizual atunci cand ii comunicati ceva si observati ce se intampla. Doar cand v-ati asigurat ca e inteles mesajul, treceti mai departe. Aaa, si nu lasati pe ultimele 5 minute totul!  :)


4. Sa i se ofere timp pentru autonomie, miscare, autocontrol si limbaj.
Copiii au nevoie de un timp cu mult mai mare decat un adult pentru a se incalta, a-si incheia nasturii, a-si pune o jacheta. Au nevoie de timp pentru a procesa informatiile, dupa cum am spus mai sus. Au nevoie de timp pentru a modela. Au nevoie de timp pentru a invata.
Asa ca, asigurati-va ca aveti suficient timp la dispozitie. In caz contrar, in orice moment, anuntati-l pe copil ca voi veti face pentru el acele lucruri pentru ca va grabiti/dureaza prea mult/aveti o programare etc. Dar asteptati-va si la o mica frustrare.

5. Sa fie respectat!
Nu-l amenintati (mai ales cu abandonul), nu-l bruscati! Oferiti-i timp, intelegere, ajutor si putere de decizie. Intr-un cuvant: COLABORATI.


E nevoie sa tineti minte ca ei, copilasii, modeleaza ceea ce vad si intr-un final isi insusesc acest mod de viata ca pe un fapt normal. Mintea lor absoarbe mediul exact asa cum este el, neconditionat si fara nicio ratiune. Pentru ca nu au inca aceasta capacitate.

Pupici, pupici!
Sofia.

P.S. mai jos aveti pozele din mini vacanta mea in Praga. :)



 








sâmbătă, 22 februarie 2014

Tati si cu mine, un duo formidabil!

Salutare tuturor!
 
Acum sunt bolnavioara, cu febra, ma doare burtica si stau molesita pe canapea. Mami a plecat deja de o saptamana din nou la cursuri, iar eu stau acasa cu tati.
Sa va mai spun cat de trista ma simt seara uneori, cand mami ma suna sa vorbeasca cu mine si ce dor mi se face?  Poate si de aceea sunt mai mult bolnavioara.
 
 
Dar, tot seara, ma linistesc sub plapumioara cand tati ma inveleste, imi citeste o carticica si imi alina dorul cu vocea lui blanda care-mi sopteste ca „in curand o s-o revezi pe mami, o sa va plimbati impreuna de mana prin Praga, o sa hraniti lebedele, o sa admirati marionetele si o sa alergati impreuna dupa porumbei prin piata, in fata turnului cu ceas...”. Iar eu il intreb „sunt si printese acolo?” Si tati imi spune „acum nu mai sunt...dar tu cu siguranta vei straluci precum o printesa adevarata
 
Cand imi vorbeste asa, am incredere in el, am incredere in lumea in care traiesc. Stiu ca viata mea contine doi parinti care in egala masura m-au invatat, timp de patru ani, sa am incredere in mediul in care traiesc.
 
Pentru ca asta e rolul parintilor, sa le ofere copiilor increderea de baza in mediul in care traiesc si in ei insisi.
 
De fapt, ce inseamna sa fii tatic? Pentru ca desi importanta, partea biologica sau partea materiala sunt  departe de a fi singurele aspecte.
Aici vorbim despre doua parti ale umanitatii (mami si tati) care, prin completare, creaza un intreg. Iar intregul acesta este imaginea mea despre lume.
 
 
Inca de cand eram in burtica, tati statea seara si-mi vorbea, si-mi povestea despre casa si lumea in care ma voi naste, pana si de catelusul nostru imi povestea. Am invatat astfel sa-i recunosc vocea, atingerea si mi-am dat seama ca mesajul real pe care-l primeam era ca „nu sunt singura, cineva acolo ma asteapta si ma iubeste”.
 
 
Si credeti sau nu, dupa nastere mesajul s-a adeverit si m-am lasat purtata de bratele mamei si ale tatei si nu de multe ori, durerile trupesti sau sufletesti mi-au fost alinate doar la auzul vocii lui tati.
 
Dupa ce m-am nascut (datorita unor manevre medicale gresite :( ), a fost nevoie sa fiu resuscitata, sa fiu pusa la oxigen o perioada. Tati a fost cel care m-a intampinat, care mi-a privit fetisoara chinuita si care, cu lacrimi de bucurie si teama mi-a stat alaturi pana am fost reunita cu mami.
 
E nevoie de acest duo in viata unui copil mic, e nevoie ca taticii sa se implice in mod real, activ in viata celor mici.
Sa va dau un exemplu bizar, dar real al societatii noastre. Conexiunile care se fac intre viata profesionala a tatilor si rolul lor activ in familie sunt din ce in ce mai putine. De multe ori, tatii sunt atat de absenti din viata de familie, incat pana si atasamentul se construieste dificil.
Interactiunea tatilor cu copilasii lor se face superficial si nu de multe ori, lasati fiind singuri cu cei mici, intra in panica.
Iubirea se construieste daca i se permite. Atasamentul se construieste daca i se permite.
 
 
Apoi apare situatia ciudata in care ani de zile, un copilas este inconjurat doar de figuri feminine, materne, iar partea paterna e aproape izolata. In crese, gradinite, clasele primare, rareori intalnesti barbati implicati in educatie si ingrijire. Majoritatea sunt femei.
Asa se face ca un copil creste multi ani intr-un astfel de mediu nenatural...pentru ca societatea nu este asa.
 
Prezenta activa si reala a tatalui da sansa copilului de a invata si despre cealalta jumatate a umanitatii.
 
 
 
In plus, daca ne gandim la multiplele fatete pe care le joaca tatal in viata unui copilas, o sa ne dam seama ca el este cel care va facilita evolutia naturala a copilului catre independenta. In plus, ofera copilului un alt model despre cum sa fii om, un alt model pe care il poate modela.
Tatal poate interactiona in multe momente ale zilei cu copilul (la baita, la schimbat, la joaca etc.) oferind o experienta cu totul noua copilasului, invatandu-l despre lumea in care traieste.
 
 
Tatal ofera un model de identitate si comportament, adica baza unei adapatari pozitive in societate.
 
Acum mi-e greu, din nou...dar zambesc si rad si stiu ca imi va fi bine pentru ca il am alaturi de mine.
 
Te iubesc, tati!
 
Cu drag,
Sofiuta!
 
 

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Cele 10 porunci ale Mariei Montessori

Buna dimineata, Ianuarie!
O dimineata inzapezita, tocmai buna pentru o pictura in pijamale, o lectura sau cateva ore de bucatareala.

Iata mai jos „poruncile” Mariei Montessori atunci cand lucram cu copiii. Sunt mai degraba reguli de comportament pentru a putea permite o dezvoltare armonioasa copilului.
Nimic nu e obligatoriu, acestea sunt, dupa parerea mea, reguli de bun simt care pot ghida o relatie parinte-copil, atunci cand este inteles scopul din spatele lor.



 
 
1. Nu atingeti niciodata un copil, fara sa fiti invitat de el (intr-o forma sau alta).
Cereti permisiunea copilului sau anuntati-l atunci cand vreti sa-l ridicati, sa-l luati, sa-l imbratisati. etc. A cere permisiunea aici poate fi inteleasa ca atare sau, in cazul copiilor preverbali, un singur gest din partea lor, un plans de un anumit tip este suficient. Dar adultii vor trebui sa verbalizeze fiecare gest: „Am sa te iau in brate pentru ca e timpul sa-ti schimb scutecelul”, „Pot sa te imbratisez?”
De ce este important? Pentru a da sansa copilului de a decide sau de a fi constient de ceea ce se intampla cu corpul lui, cu emotiile lui, cu actiunile lui. Nu este o jucarie, un robotel, are sentimente, emotii si chiar poate sa decida singur. Acum se construieste Eu-l Corporal, limitele personale, stima de sine, increderea si limbajul. 

 2. Nu vorbiti niciodata de rau un copil, fie in prezenta sau absenta lui.

Etichetele sunt periculoase, ele pot schimba atitudini si comportamente. Schimbati-va mindsetul vis-a-vis de copil si observati partile pozitive ale acestuia.

 3. Concentrati-va pe intarirea si ajutorul dat copilului in dezvoltarea a ceea ce e bun in el, asa incat prezenta lui sa lase loc din ce in ce mai putin la ce e rau. Cu alte cuvinte, concentrati-va pe lucrurile pozitive si nu pe cele care, noua adultilor, ni se par negative.
E nevoie sa avem grija la modul cum vorbim cu el, cum il ajutam si la ce anume il ajutam. Aratati-i ca poate sa faca singur anumite lucruri, ca e capabil de mult mai mult decat crede, ca e un copil minunat.

 4. Fiti activi in modul de pregatire a mediului in care este copilul. Acordati o grija meticuloasa si constanta mediului. Ajutati copilul sa construiasca o relatie pozitiva, constructiva cu mediul. Aratati si explicati copilului componentele mediului, locul lor si care este sensul/scopul corect al acestora.

 

 

 
Aici se pune accentul mai ales pe nevoia copilului de a-si accesa singur resursele din mediu, iar pentru asta e nevoie ca el sa stie ce anume sa foloseasca, cum sa le foloseasca si de ce pe acelea si nu altele. Sigur ca e amuzant ca un copil sa poarte un castron pe cap prin casa, dar cu siguranta nu-l va proteja de viscolul de afara. :)

 5. Intotdeauna fiti gata sa raspundeti atunci cand va cheama un copil, cand are nevoie de ajutorul vostru si intotdeauna ascultati-l cu mare atentie si raspundeti-i cu dragoste.

 6. Respectati copilul care face o greseala si lasati-l sa o repare singur! Totusi, opriti-l ferm si imediat daca foloseste in mod necorespunzator/periculos ceva din mediu, care ar putea sa il raneasca pe el sau sa ii deranjeze pe cei din jur.






 7. Respectati copilul care se odihneste sau priveste/observa pe altii lucrand, sau care se gandeste la ce a facut sau va face. Nu il intrerupeti, nu il strigati, nu il atrageti spre alte activitati.

Cand copilul pare ca sta cu capul in nori, atunci sa stiti ca el chiar e in lumea lui. In lumea interioara care lucreaza intens. Chiar daca in exterior nu pare a face nimic, ba chiar pare ca nu se poate concentra, este pentru ca in interior mecanismele lucreaza activ.

 8. Ajutati copilul care este in cautarea unei activitati si nu o poate gasi singur.

Aici intervine observatia atenta si riguroasa. Cand stim ca un copil nu reuseste sa-si gaseasca singur activitatea sau ca dimpotriva, in interior, mintea lui lucreaza intens?

 9. Nu obositi sa ii prezentati ceva in mod repetat copilului, care pana atunci a refuzat acel lucru, pentru a il ajuta sa dobandeasca ceva necucerit inca si sa isi depaseasca imperfectiunile. Faceti acest lucru animand cu dragoste mediul, cu retinere/distanta fata de copil si cu liniste, cuvinte dulci si prezenta dragastoasa. Faceti-va simtita prezenta si disponibilitatea dvs. fata de copilul care inca mai cauta si se ascunde de copilul pe care l-a descoperit in el.

E mai usor sa amenajezi mediul si sa lasi decizia la copil, sa aleaga el singur ce vrea sa invete, decat sa te/il chinui intr-un anumit moment.
Dragostea este cheia!!

 10. Intotdeauna tratati copilul cu cele mai bune maniere si oferiti-i tot ce aveti mai bun in dumneavoastra si la dispozitia dvs.

„Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” Mahatma Ghandi

joi, 2 ianuarie 2014

Aseaza-te si asculta!

La Multi Ani, dragii nostri!
 
Acum suntem cu sufletul plin de emotiile Sarbatorilor pe care le-am tot prelungit, parca pentru a gusta si ultima picatura din ele, pentru a imbratisa fiecare persoana draga, oricat de departe ar fi.
 
 
video
Eu, la 3 ani.
 
 
A mai trecut un an, un an plin, iubit, un an destul de bulversant pentru noi, dar mai ales pentru mine. Nu degeaba am inceput cu filmuletul acela, de acum un an. Mami ma priveste si se mira de schimbarea uriasa care a trecut in cele 12 luni, de la trei ani - o copilita cu obrajori pufosi, la o domnisorica cu aspiratii, puncte de vedere ce se impun si valori care se contureaza tot mai mult.
 
 
 


Acum a devenit clar ca am sarit intr-o noua etapa, ca Eul meu s-a conturat, iar acum se defineste pentru a renaste mai tarziu, in adolescenta, in toata splendoarea. E o perioada magica, in care roadele primilor ani se culeg, parguite sau inca crude, dupa cum am reusit sa le ingrijim. E o perioada a nasterii mintii constiente, e o perioada in care copiii isi rafineaza simturile, abilitatile si toate cunostintele pe care le au. E perioada in care au primit harta si indiciile, iar acum cautarea a inceput, misterul va fi dezlegat, natura se va dezvalui pas cu pas.
Acum, EU, Sofia, am instrumentele de care am nevoie pentru a face acest lucru. Inca e intuneric, inca stralucesc luminite care ma atrag, dar acum stiu cum sa apas intrerupatorul si sa fac lumina in jurul meu. Singura.
 
 
 
 
 
In anul ce-a trecut, mami a trecut si ea prin niste transformari uriase, in parte datorita meseriei ei ce combina psihologia cu educatia si copiii, dar mai ales datorita unei schimbari de paradigma in gandire.
Ne punem mereu intrebarea unde se duc anii?, unde se duc copiii nostri?, unde sunt aspiratiile noastre?, unde sunt visele noastre? trebuie sa ii ofer copilului meu tot ce are nevoie, trebuie sa fiu puternic, sa actionez, sa ma joc cu el, sa il duc la dansuri si la meditatii, sa ii dau sansa de a face tot ce ar putea sa faca, pentru ca altfel...?
 
Dar nimeni nu se intreaba „Care este lectia mea?” „Unde trebuie sa ma uit si mai ales ce sa vad?”
Caci da, dragii nostri, aici, in acest raspuns sta toata maretia noastra, a fiintei umane.
 
Citim despre obiective, despre cum sa ne programam mintea sa obtina ce-si doreste, despre cum sa facem planuri si sa ne tinem de ele, sau nu.
 
Dar daca ne-am opri o clipa sa vedem cine suntem cu adevarat, acum, azi, in acest moment in care citim un articol scris de o mamica prin ochii fetitei ei...
CINE SUNT EU? cu ce sunt mai bun acum decat eram in urma cu un an? Ce stiu despre mine? Cum iubesc? Cum imi privesc copiii? Cum ii ascult?
 
Copiii se privesc cu inima si asta e cel mai greu de facut. Copiii se asculta cu sufletul, iar asta a devenit aproape imposibil de facut. Iubirea pentru copilul nostru s-a transformat intr-o mascarada in care se amesteca dorinte, dureri, orgolii, frustrari si nevoi neimplinite. Nu sunt prima, nici ultima care o spune, dar sper sa fiu prima care spune ca se poate si altfel, mult mai usor. Si nu am decat 4 ani si o mamica pasionata de educatie.
 
Iar secretul e atat de simplu, de usor de facut si totusi imposibil de realizat de majoritatea oamenilor pe care ii stiu si pe care ii vad agitandu-se continuu la locurile de joaca in jurul copiilor lor.
 
Iata ce a descoperit mami in ultimul an: secretul sta in  A STA JOS SI A ASCULTA, A PRIVI SI A SIMTI!
Asezati-va alaturi de copilul vostru, de iubitul vostru, de prietenul vostru, de mama voastra sau de oricine va este drag. Inchideti ochii si ascultati-i respiratia, miscarea pe care trupul lui o face, cuvintele pe care le spune sau le sopteste. Nu judecati, nu ganditi, nu rationati, doar stati in acel moment.
Deschideti ochii apoi si priviti cum se joaca, cum zambeste, cum isi misca trupul, cum calca, unde priveste si la ce zambeste, priviti cand isi coboara privirea, cand va cauta si cum va cauta, cand plange si cand se cuibareste in bratele voastre. Priviti-l asa cum este el, indiferent ca are 1 luna sau poate 5 ani sau poate 30 de ani sau poate de trei ori varsta voastra.
 
Faceti asta zilnic, si doua minute pe zi conteaza, pentru ca asta inseamna sa asculti cu adevarat sufletul celuilalt, iar noi doua va garantam ca pe masura ce veti face asta, intelgerea va veni iar mai apoi sufletul vostru va fi scaldat de iubire. Iubirea neconditionata despre care vorbeste lumea, dar pe care pana acum mami doar s-a chinuit s-o dibuiasca printre vrafurile de carti.
Iar raspunsul a fost atat de simplu, si poarta un nume: DRAGOSTE.
 
Iti multumim, anule 2013 pentru acest dar minunat!


Cu dragoste,
Sofia.



P.S. Va recomand doua filme foarte bune, nu pentru copii, ci pentru adulti :)


OASIS


- tot filmul provoaca spectatorul sa judece, sa critice, sa se razvrateasca in scaun in timp ce priveste ecranul ca la sfarsit sa inteleaga cat de usor poate fi doar sa privesti si sa asculti cu inima, fara a judeca si a pune etichete. Urmarind acest film, mami a inteles care e scopul adevarat al observatiei obiective pe care o practica in cadrul formarii ei in educatia timpurie Montessori.







LOVE


 - un film in care dragostea merge mai presus de tine, mai presus chiar decat celalalt.

duminică, 17 noiembrie 2013

Calendarul asteptarii...

Salutare tuturor,

Poate va intrebati cum mai decurg lucrurile?
Ei bine, nu mai pot dormi decat cu mami in pat, vreau mereu sa stea cu mine sa ne giugiulim :) si ador sa stam pe covoras sa citim din carti, iar eu sa citesc singura cuvintele simple (caci da, in tot timpul asta eu am evoluat foarte mult cu cititul).
In continuare nu am rabdare, ma enervez la cel mai mic disconfort si tip, desenele mele au devenit agresive: printese cu sange pe fata si regine fatarnice care zambesc de departe, iar papusile au inceput sa fie mazgalite pe fata, pana la a le acoperi de tot fata, uniform. Hmmm...voi cum ati interpreta asta?

Astazi am lucrat calendarul nostru care ma va ajuta sa observ singura trecerea zilelor pana la sosirea mamei.
Si pentru a fi cat mai atractiv, l-am lucrat impreuna, cu totii (si tati a participat, doar cu el si cu Maia voi ramane atatea zile, nu?).
Ne-am inspirat din calendarul Advent care numara zilele pana la venirea Craciunului, numai ca la noi numara zilele pana la venirea mamei :( . Cumva, ne pare rau ca nu putem fi impreuna sa facem un calendar pentru Craciun.
In plus, fiecare zi va ascunde o surpriza, un mic deliciu culinar din ciocolata sau din jeleu de fructe...ca sa ma inveseleasca dimineata cand vad ca totusi zilele trec si timpul nu s-a oprit in loc.


Asadar, am purces la lucru cu totii.
Am adunat tot felul de materiale necesare pe care le aveam prin casa:
 
 

- o placa mare de carton
- niste panza de sac
- lipici
- hartie colorata
- pungi de hartie reciclata
- perforatoare cu forme
- stampile, multe stampile
- foarfeci
- carlige de rufe din lemn
- sfoara
- cutter
- carioci


Primul lucru a fost sa taiem pungile de hartie pe din doua si sa facem din ele pliculetele ce vor sta ca baza pentru fiecare zi din calendar.


Le-am lipit pe fiecare (jumatatea de sus).


Am taiat patratele mici din hartie colorata...

apoi le-am lipit pe pliculete.



Le-am decorat cu stampile si forme perforate din hartie.



Le-am aplicat buline cu cifre
Le-am prins bine cu carlige, dupa ce le-am umplut cu dulciuri pe fiecare in parte.
Iar placa de carton a fost invelita in panza de sac.


Iar pe placa am prins sforicele de care am agatat plicueletele mele.






Cum e gandit calendarul? pentru ca vedeti ca cifrele nu prea au sens pentru perioada in care ne aflam.
Asadar prima saptamana este numerotata de la 1 la 7 si reprezinta ultima saptamana cu mami. In fiecare zi vom vedea cum se scurg zilele pana duminica. In fiecare dimineata voi lua cate un pliculet din calendar, lasand spatiul gol.
Apoi urmeaza 21 de zile fara mami pe care le voi scoate din calendar in acelasi mod.

Totul este vizual (si gustativ plus elementul surpriza). Pentru un alt mod de a intelege curgerea timpului inca nu am suficiente resurse interne, asadar totul trebuie sa fie vizual.

Si in plus, daca dimineata servesc gustarea din calendar, seara voi vorbi cu mami pe skype, avand astfel avantajul a doua momente ce marcheaza inceputul si sfarsitul zilei.

Planul e facut. Sa vedem cum va functiona. Tati se teme ca voi manca toate dulciurile (e mai carcotas de fel), dar eu stiu ca acesta va fi pentru mine si in exercitiu de rabdare, ca oricum nu am incotro. Si daca voi vrea sa mananc toate dulciurile intr-o singura zi, ce daca? Tati va completa calendarul la loc.

Pupici, pupici,
Sofia.