Nastureii - exercitii de motricitate fina.

Hei! Salutare tuturor!

Azi am sa va povestesc cum am invatat sa „cos” si eu nasturei, cum face bunica mea, Maia, atunci cand tati pierde vreunul la camasa.

Mami mi-a cumparat un joculet tare haios, „FUN BUTTONS” de la Galt, joc ce se adauga deja la colectia mea de materiale senzoriale, motricitate fina.

Pe raft mai aveam deja un joculet care m-a invatat sa cos hainute si accesorii la niste animalute caraghios desenate, numit „DOUDOUS” de la  DJECO.

Ce sa mai, o sa-mi deschid si un atelier de croitorie sa cos tivuri si fustite. J

Dar, daca Doudou-urile nu m-au atras decat de vreo 2, 3 ori de cand le-am primit (cand aveam 2 ani) si pana acum, nastureii, in schimb, sunt o pasiune de fiecare seara.

Mi-am luat nastureii si m-am apucat sa insir pe fire coliere nemasurate, sa fac pe canapea trenulete si sine intortocheate, sa creez hainute invizibile (ca hainele imparatului) dar cu nasturei colorati.

Lucrurile care se pot face cu nastureii acestia magici sunt atat de multe, incat nici nu le pot insira pe toate:

- senzatii kinetice, tactile: au o suprafata neteda si una „zimtata”

- sa dezvolte notiunea de „cerc”, prin vizualizare si atingere

- sa exerseze motricitatea fina prin introducerea prin siret a nastureilor

- sa exerseze logica, creand motive minunate de culori pe sirag

- sa dezvolte notiuni matematice, numarand nastureii in orice fel

- sa stimuleze creativitatea si imaginatia prin jocuri complexe etc.

Cred ca v-ati convins de ce mie mi se pare atat de minunat, iar  acum a devenit materialul meu preferat de pe raft.  

Dar dupa ce m-am jucat cu nastureii, mi s-a starnit cheful sa ma joc si cu alte jocuri fantastice, cum ar fi: 

         materialul cu obiecte de inchis/deschis, 

pusculita mea, 

sa-mi fac singura o maraca (o sa va arat odata cum sa faceti maracas minunate sau zornaitoare cum le mai zic eu)....

si apoi sa numar banutii folositi pentru maraca

sau sa gasesc nasturelul adevarat ascuns de mami in cosulet!

Spor la insirat!

Pupici, pupici

Sofia.

Cosuletele colorate. Introducerea culorilor la bebelusi.

Astazi o sa va povestesc cum se joaca mami la gradi cu copilasii. 

Si mai mult, o sa va povestesc cum invata copilasii de nici 1 anisor ce inseamna culorile, cum pot identifica in mediu obiecte colorate si cum le pot sorta in functie de culoare.

1. Partea Intai.

Se introduc doar cele trei culori primare: rosu, galben si albastru.

Mai intai, mami aduna jucarii de tot felul pe care le sorteaza in functie de culoare. 

Apoi umple trei cosulete cu jucarelele colorate.

Copilasii sunt lasati sa se joace cu ele, sa le adune, sa le amestece, sa le guste si sa le arunce, sa le loveasca unele de altele.

La inceput, nu se insista cu numirea culorilor, pentru ca bebelusii sa se obisnuiasca cu aceste noi repere in spatiu.

Mai tarziu, dupa cateva sedinte, mami incepe sa numeasca fiecare obiect si culoarea acestuia, astfel incat sa culoarea sa fie asociata obiectului si nu invers.

2. Partea a Doua.

Se aleg trei castronase de plastic, colorate: rosu, galben si albastru.

Se printeaza imagini cu diferite obiecte colorate in culorile primare. 

Fiecare imagine este sortata in functie de codul culoare, se plastifiaza si se aseaza cartile obtinute in castronase.

Copiii isi aleg singuri imaginile dorite, le testeaza, le gusta, le amesteca intre ele, apoi, cateodata, incep sa le aseze instinctiv la loc in castronasul respectiv.

De multe ori, sunt foarte curiosi ce reprezinta imaginea si intreaba "Ce?", moment in care se numeste obiectul din imagine si culoarea acestuia.

Despre introducerea culorilor la bebelusi, o sa va mai povestesc eu si alta data, caci idei sunt atat de multe....

Pupici, pupici,

Sofia.

Mie imi place sa citesc. Cum fac asta? Ei bine...

De ceva timp, de pe la un an si jumatate, de cand era cald rau si stateam in piciorusele "goi", am inceput sa-i arat mamei cat de mult imi plac cartile si povestile din carti. Imi place "sa-mi citesc" singura din carticele si nu conteaza daca sunt carti cu povesti frumos ilustrate sau vreo revista de-a mamei.

Eu sunt pregatita sa invat sa citesc. Probabil zambiti, dar eu stiu asta perfect. Nici mami nu stia si nu intelegea semnele pe care eu i le aratam, insa a citit despre perioada senzitiva a limbajului si a citirii la copii si acum a inteles. Asa ca citim.

Stiu, deja sunteti curiosi. Care sunt acele semne prin care un copilas de nici trei ani arata parintilor ca vrea sa invete sa citeasca. Ei bine, iata-le pe ale mele, etalate pe varste:

La 12 luni:

- jucariile mele preferate erau carticelele de mici dimensiuni, cu poze clare, simple, frumos colorate, eventual cu texturi diferite, iar eu ma bucuram cand puteam sa le tin singura in mana.

- invatam sa tin cartea corect in mana si sa dau paginile, nu una cate una, ci mai multe deodata;

- recunosteam si numeam imaginile din carte;

- eram curioasa sa descopar orice tip de carte;

- observasem deja scrisul de langa imagini si ma uitam cu mare interes la degetul mamei vreo 2 minute cum se plimba de-a lungul sirului.

- imi luam singura carticelele preferate de la locul unde se aflau (dar nu le puneam si la loc; de fapt era un intreg proces daramatul cartilor de peste tot).

La 24 luni:

- imi iau cartea de pe raft si o rasfoiesc singura (dupa ce am daramat aproape tot sirul de carti ca sa o gasesc);

- intreb mereu ce reprezinta pozele si ce se intampla acolo;

- imi "citesc" pe limba mea, in gura mare, urmarind cu degetul cuvintele tiparite.

- o pun pe mama sa-mi citeasca din carte, dar nu am rabdare mai mult de 5-10 minute.

- retin numele personajelor, detalii ciudate, precum un desen sau faptul ca la acea carte ultima pagina este indoita/rupta.

La 36 luni:

- retin povestile aproape cuvant cu cuvant si le "recitesc" mereu.

- de cele mai multe ori vreau eu sa citesc si nu-i mai las pe ceilalti;

- intreb ce reprezinta literele pe care le vad scrise pe dulapiorul meu (SOFIA) si le combin in mintea mea cu imagini cunoscute (o balerina, o gogoasa etc.)

- urmaresc cu carioca conturul ciferelor si literelor din carticele (asa cum pot eu, mai stramb, mai labartat).

- imi iau singura cartile de pe raft, fara sa daram nimic altceva si le mai si asez, din cand in cand, la loc.

- cunosc ordinea in care se afla cartile, care sunt povesti/enciclopedii/in engleza etc.

Da, semnul cel mai des pe care l-am aratat este "cititul" in gura mare, cat ma tin rarunchii, in orice colt al casei m-as afla: in bucatarie din cartea de bucate, pe olita, in patul meu, pe covor, pe canapea etc.

In toamna celor doi anisori ai mei (2011), imi placea la nebunie sa povestesc ceea ce vad in paginile cartilor, atunci cand eram intrebata, dar mai ales sa citesc si eu ca mami, pe limba mea, cat timp stateam pe olita.

Si iata-ma acum 3 luni, cand afara era inca foarte cald. Deja stiu sa tin corect cartea in mana, sa dau pagina cu pagina, am un vocabular bogat, dar mai ales, corect.

Data viitoare va povestesc cum ma incurajeaza mami in ale cititului, ce exercitii imi place sa lucrez, cu ce materiale, pentru a invata sa citesc singurica, singurica.

Pupici, pupici!

Sofia.

Cum a facut tati un felinar dintr-un dovleac.

Pentru ca la gradi voi avea SERBAREA DOVLEACULUI, am decis sa scobim un dovleac sa-l transformam intr-un felinar simpatic.

Nu, noi nu vom serba Holloween-ul, ci dovleacul. Vom veni costumati frumos in personajele preferate si vom aduce cate un felinar din dovleac, vom servi bomboane si ne vom bucura de tot ce ne ofera toamna: fructe dulci si zemoase (in special strugurii), legumele de toamna, florile de toamna si multe alte bogatii colorate.

Iata deci cum a procedat tati cu dovleacul nostru:

a cumparat un dovleac micut, cat sa-l pot duce singura in manuta.

a cautat o poza draguta pe care sa o scobeasca in dovleac care sa fie cat mai prietenoasa. Eu am vrut un bebe dovleac, asa ca a iesit un bebe cu un dintisor.

a taiat capacul, a scobit bine dovleacul de samburi si pulpa, apoi a trasat conturul fetei.

a sculptat fetisoara dovleacului si chiar a iesit haios.

a pus o lumanare inauntru pe care a aprins-o....

....am stins lumina si iata ce minunatie a iesit...

Cred ca voi adormi cu el in camera in timp ce mami ma mangaie pe par... :)

Pupici, pupici!

Sofia.

Hai sa hranim vrabiutele!

Hei! Salutare tuturor! Iata ca a trecut ceva timp de cand nu v-am mai povestit nimic despre aventurile mele, din pricina ca am tot fost bolnavioara.
Dar tot o sa va povestesc despre mica mea aventura si ce-am mai invatat!

Chiar si acum sunt un pic racita, iar tati mi-a construit un cort din paturele unde stau cu jucariile mele si ne imaginam ca suntem la munte.
Unde mai pui ca stau de dimineata imbracata intr-un costum de albinuta, inchiriat pentru "serbarea dovleacului" ce va avea loc marti la gradinita.

Dar iata ce-am facut intr-o seara cu un bun prieten de-al meu, Alexandru.
Am cules cu mama cateva conuri din parc pentru o lectie de toamna si dupa ce ne-am distrat cu ele, ne-am gandit cum sa le folosim apoi.

 

Mi-am adus aminte de un episod din desenele animate Oso, agent special in care acesta impreuna cu o fetita pregateste un con de pin cu seminte pentru pasari.

Aha! am strigat eu. Vom face mancarica pentru vrabiute si porumbei, apoi vom merge in parc si le prindem de copacei.

Si iata am pornit la drum, la magazin sa cumparam in plus si:
- 1 borcan de unt de arahide (care mie imi place tare mult uns pe paine cu magiun din belsug);
- 1 sul de sfoara de bumbac;
- 1 punguta de seminte pentru pasari (de la magazinul veterinar, de unde-i luam boabe Tashei - catelusa noastra) care contin: mei, in si alte seminte;

Asa ca am incropit pe jos impreuna cu Alexandru si mamicile noastre un mic atelier: am intins o musama, am adus lingurite, boluri cu seminte si conuri si bineinteles, o farfurie cu painica unsa cu unt de arahide si gem facut de bunica lui Alexandru, ca sa avem spor.

Apoi, cu multa veselie ne-am apucat de treaba.

Pasul 1. Am uns conurile cu unt peste tot. Pentru aceasta am folosit tot ce aveam la dispozitie: lingurita, spatula de lemn, dar mai ales degetelele. Astfel am lucrat un pic si la motricitatea fina! :)

...si am tot intins cu lingurita, apoi cu degetele iar in cele din urma am lasat balta unsul, pentru ca era mai distractiv sa ne balacim in unt.

Pasul 2. Am tavalit conurile prin semintele de pasarele ......

.... si ce sa vezi?! O gramada de seminte s-au lipit de conuri.

Pasul 3. Am legat o sforicica de fiecare con in parte.
Pasul 4. Am prins conurile in copacei pentru ca toate pasarelele sa manance linistite semintele.

Si cam asta e tot, insa distractia a fost grozava! Va invit si pe voi la joaca!

Pupici, pupici!


Sofia.

Activitate in stil Montessori cu nucile

Intr-o frumoasa dimineata, m-am jucat impreuna cu mami care pregatea micul dejun. Nu aveam chef sa ies afara si ma cam plictiseam.
A pregatit mami o mana de nuci, migdale, alune si arahide intr-un bol pe care l-a asezat langa un mojar.
Era un material tip Montessori, pentru a lucra indemanarea, a deosebi texturile si formele si de ce nu, pentru a invata sa-mi pregatesc singura micul dejun.
Ideile mamei au inceput sa vina dupa ce a urmarit indeaproape doua mamici, Camelia si Adina, deosebite care fac homeschooling cu fetitele lor, extrem de simpatice. Puteti gasi o multime de resurse de inspiratie pe blogurile lor aici si aici.

Cu siguranta eu si mami vom testa o gramada de idei de la aceste mamici. Eu una abia astept si va voi povesti si cum a functionat.

Iata ce pasi am urmat, bineinteles ca pot fi conturati altfel in functie de caz si oportunitate (la noi era micul dejun):

Pasul 1: l-am spus deja dar il voi repeta, mami a pregatit o tavita cu un mojar si un bol cu nuci si alune; pe tavita se mai gasea si o masura pentru laptele praf.

Pasul 2: mami mi-a prezentat materialul si modul incare voi lucra, adica impreuna cu masura voi alege numai nucile pe care apoi cu grija le voi plasa in mojar. Dupa ce termin aceasta activitate, urma partea cea mai distractiva, sa le zdrobesc bine, bine in mojar.

Pasul 3: m-am apucat de treaba si a fost atat de distractiv! La un moment dat nici nu mi-am dat seama ca mama imi face poza pentru ca eram foarte prinsa de activitate.

Am inceput cu multa sarguinta...

Am pisat bine, bine nucile.....

Si era foarte interesant cum se macinau, pentru ca eu chiar vedeam tot procesul...

Pasul 4: am pus nucile zdrobite in bolul meu preferat cu cereale si iaurt si am papat cu pofta. Iar tati a folosit restul pentru o placinta delicioasa cu dovleac (poate nu stiti, dar taticul meu se pricepe la gatit)!

Pentru ca se terminase prea repede activitatea, am convins-o pe mami sa ne mai jucam cu sortatul. Asa ca mami mi-a aratat un exercitiu asemanator (de indemanare) cu strugurii, gasit pe siteul Cameliei. Daca primul exercitiu a fost gustos, asta a fost delicios, mai ales ca l-am folosit la gustarica de la ora 10.00.
Aici am folosit o tija cu care inteapa mamii cozonacii sa vada cand s-au copt. Exercitiul era chiar greu, pentru ca strugurii aveau coaja tare si mai si pluteau.

De cate ori ma apropiam de struguri, ei fugeau... 

Dar pana la urma tot prindeam si eu unul...

Eu cred ca si puii vostri vor adora o astfel de joaca! Spor si insipiratie!

De ce nu mai stiu sa ma joc, cand ma uit la TV?

Dupa vacanta, ma bucur mult sa fiu iarasi acasa, sa-mi revad prietenii, sa-mi reiau programul zilnic.
Si pentru ca m-am facut mare, am descoperit ca reactionez diferit in doua situatii diferite:


1. Haideti sa va povestesc ce se intampla cand sunt acasa, intr-o zi obisnuita, cand reusesc sa o conving pe mami sa-mi puna cateva episoade de pe CD cu Mickey Mouse.

Dupa doar o jumatate de ora de desene animate, eu uit sa ma joc, uit sa mai rasfoiesc colectia mea imensa de carti, nu vreau sa ies sa ma mai joc cu fetitele in parc si parca singurul lucru din univers care mai conteaza este ecranul de TV.

Lucrurile nu se opresc aici...dupa multe incercari, mami reuseste sa ma scoata afara. Insa atunci cand o fetita ma intreaba daca vreau sa fim prietene, primul raspuns este NU. Apoi imi doresc sa fi fost DA.

Cateodata nu mai vreau sa vorbesc cu mami, iar  singurul mod in care mai reusesc sa ma exprim, dupa doar o jumatate de ora de desene animate sunt strigatele, tipetele si implorarile.
Acestea sunt o parte din efectele nocive, pe termen scurt ale expunerii la televizor, chiar daca e vorba de Clubul lui Mickey Mouse, Sesame Street sau alta emisiune educativa. Din pacate toti copiii le au.



2. Si iarasi sa va povestesc cum este atunci cand ies afara in loc sa ma uit la desene, cum nu ma mai satur de saritul la saltea, de leagane, de imprumutat biciclete, triciclete, trotinete, carucioare si papusele, masinute si lopetele.

De ce atunci cand sunt in compania copiilor in aer liber sau cand plecam la plimbare, eu nu ma mai satur sa descopar, sa caut si sa pun intrebari.

De ce imi place la nebunie sa merg la prietenul meu, Luca, sa rascolim impreuna prin jucarii si sa ne minunam impreuna de ce roata a cazut de la masinuta si de ce paraie ciudat vreun mecanism nestiut al trenuletelor dezmembrate.

De ce imi place sa vorbesc mult cu mami si cu Maia si sa povestesc tot ce mi-a placut si nu mi-a placut, dupa ce vin de afara.

Vreti sa stiti de ce? desi cred ca banuiti deja...

Pentru ca TELEVIZORUL distruge potentialul creativ-lingvistic-comportamental al oricarui copil de pana la 8 ani, indiferent de tipul de emisiune urmarit, de postul urmarit sau de mesajul transmis.

Televizorul induce dependenta psihologica, emotionala si fizica. Dependenta fizica nu se regaseste la acelasi nivel cu cea generata de jocurile video (extem de studiata de specialistii in jocuri video), cand suntem supusi unor revarsari de substante chimice menite sa ne faca sa ne simtim bine si sa tanjim dupa un joc, asa cum tanjim dupa ceva dulce, insa este la fel de daunatoare.

In ceea ce priveste dependenta psihica, situatia sta mult mai prost decat in cazul jocurilor video.

Televizorul induce o stare pasiva creierului, ajungand sa urmarim mii de informatii care ne bombardeaza mintea fara sa avem, noi copiii (sau adultii), vreun mecanism suficient de bine pregatit incat sa gestioneze aceste bagaje nedorite.

Mintea unui copil actioneaza ca un burete imbibat cu apa...cu cat mai multa informatie cu atat mai mult absoarbe.

Copilul sub doi ani nu are capacitatea fizica de a intelege, gestiona si prelucra informatiile, iar "consumul" de emisiuni si reclame televizate, in mod necontrolat, sub aceasta varsta va duce catre o lancezeala psihologica de-a lungul intregii vieti:

- va dezvolta foarte greu limbajul, cu intarzieri grave pana spre patru ani.
- va fi inactiv fizic, preferand sa fie pasiv, sa stea in carucior sau in casa.
- nu va sti sa comunice eficient cu cei de-o varsta, devenind timid sau poate agresiv,
- creativitatea sa va fi sub limitele mediei de varsta,
- nu va avea nicio inclinatie catre citit, mai ales catre citit lecturi suplimentare,
- nivelul intelectual va fi semnificativ mai scazut decat cei de-o varsta s.a.m.d


De ce oare credem atunci ca este utila expunerea lor la emisiuni educative, mai ales ca observam ca numara pana la cinci lejer, fredoneaza cantecele si fac gesturi tare haioase?

Din pacate, iar mami spune asta din toata inima, acesta este un tip de invatare pasiv. Cuvintele, literele, cantecelele nu au continut activ, adica: nu inseamna nimic, decat o insiruire de cuvinte alandala, cifre fara valoare matematica.


Cunostintele se dobandesc prin interactiune, adica printr-o invatare activa, cu persoane reale, prin comunicare directa.


Copiii invata sa vorbeasca cel mai bine printr-o discutie coerenta si interesanta cu adultul de langa el. Intrebarile copiilor de tipul "de ce" sunt printre cele mai pretioase de acest fel, pentru ca mintea lor este pregatita sa invete, sa inteleaga ce se intampla in jurul lor.
 

Parintii ar trebuie sa le demonstreze, trebuie chiar sa actioneze impreuna cu copiii, pentru ca acestia din urma sa experimenteze ce inseamna realitatea: cum un mar taiat in doua se transforma in doua jumatati egale, cum planta care se uda zilnic creste verde si frumoasa, cum orice lucru pe care il scapi, va cadea inevitabil pe jos...etc.
Cheia ar fi jocul, revenirea la copilarie. 5 minute zilnic de joc educational, interactiv de buna calitate cu copilul va face minuni in dezvoltarea sa cognitiva. Dar despre asta o sa povestesc intr-un articol viitor....









Si atunci cum sa facem atunci cand mami si tati vin obositi de la serviciu, vasele stau morman in chiuveta, ar fi nevoie si de un aspirator, sa gateasca cina si sa iasa si la o plimbare prin parculet? Oare cand mai au timp sa se aseze pe canapea sa povesteasca sau sa citeasca vreo povestioara?

O regula de aur este aceea de a veni pregatit sa stai cu copilul 15 minute (fara toaleta, infulecat in graba ceva etc.), sa povestiti impreuna, sa explicati, sa gasiti solutii, sa va gadilati, sa va jucati. Copilul va primi tot ce are nevoie de la parintii lui, iar parintii vor putea apoi sa-si vada de lucruri mai putin stresati.
Banuiesc ca pot exista exceptii, insa va spun din urma propriilor noastre experiente ca aceste exceptii trebuie facute doar dupa varsta de 2 ani si doar ocazional.

Ce inseamna TV ocazional? 

Inseamna ca un copil cu varsta de peste doi ani poate fi expus televizorului numai in anumite conditii:
- la anumite emisiuni controlate de catre parinti (emisiuni educative),
- eventual emisiuni inregistrate sau DVD -uri educative pentru a limita pe cat posibil accesul la reclame (acestea sunt cele mai daunatoare din toate punctele de vedere),
- nu mai mult de 2 ore pe zi (distribuite de-a lungul zilei in functie de necesitati, ore de difuzare etc.).
- foarte important de retinut este ca un film sau o emisiune ar fi bine sa fie urmarite de copii impreuna cu parintii, mai ales daca au scop educativ. In acest fel se poate porni o discutie despre diferite teme abordate in film.




Ar mai fi de povestit si de vorbit, insa mai las si pe alta data. Sper doar ca prietenii mei de oriunde sa descopere placerea rasfoirii cartilor, a modelajului in plastelina, a jocului cu lopatelele la nisip, a sotronului si a coloratului cu creta pe asfalt, a leaganelor si a cantecelelor de grup...

Voi cum va jucati cand iesiti afara? Dar cand stati in casa?


Surse:
Laura Markham
Laura Markham
Studii
kidshealth

pozele apartin: http://angelkissesmaternity.typepad.com/; http://filmzrus.blogspot.ro/2012/07/kids-tv.html