Lilypie Fourth Birthday tickers

Lilypie Fourth Birthday tickers

sâmbătă, 30 iunie 2012

Cum a fost la evenimentul Social Media for Parents

Ieri, mami a cam fost plecata de acasa. Mai intai, cu noaptea in cap a plecat la Social Media for Parents, un eveniment nou dedicat parintilor activi in Social Media.
Apoi a venit acasa, si dupa ce m-am trezit din somnicul de dupa-masa, m-am trezit, totodata, si imbracata, mancata si pregatita de drum. Eu mergeam in parcul Kiseleff cu Maia, iar mami cu tati mergeau la un seminar de parenting organizat de IS TT.

M-am tot jucat eu cu noii prieteni din parc, insa se facea seara, tantarii ma ciupeau si mie mi se facea somnic.
Seara tarziu, in sfarsit, mami si tati au fost numai ai mei, insa numai pentru jumatate de ora, fiindca am adormit in drum spre casa.


Ca prin vis, o auzeam pe mami povestindu-i lui tati ce-a aflat de la vorbitorii de la Social Media. Nu era mami de acord cu tot ce auzise, dar sfaturile lor raman in continuare sfaturi bune de urmarit si adaptat acasa:








1. De la dna Mihaela Bilic:
- Orice persoana, deci si copiii, transfera propriile emotii in sfera alimentatiei, care se manifesta prin pofta, senzatia de foame continua.
- Obisnuinta cu noile gusturi (in special legumele) trebuie facuta inca din momentul in care incepe diversificarea, de la 6 luni. Faptul ca un copil face mutrite cand i se da un aliment nou, nu inseamna ca nu-i place. De altfel sutdiile arata ca un copil va accepta produsele noi doar atunci cand mama persevereaza in a i le oferi.
Daca scuipa alimentul, atunci mama va incerca de cel putin trei ori sa i-l ofere (si probabil el sa-l scuipe) la aceeasi masa. Daca nu-l primeste, va repeta oferirea acestui aliment timp de 10 zile. 98% din copii accepta produsul.
Daca mama vrea ca si copilasul ei sa manance sanatos, atunci ea trebuie sa creada cu tarie in acest lucru, in ciuda presiunii sociale. Ea sa fie constienta ca un regim diversificat nu inseamna cartofi si morcovi. In Franta, copiilor li se ofera o oferta extrem de variata de legume.
- Un copil nu are cum sa manance altfel decat restul familiei;
- Copiii trebuie sa bea apa! Nu suc de fructe pe post de apa. Sucul se ofera 1 data / zi, si aproxiamtiv 125ml. Fructele trebuie mestecate.
- Laptele integral este esential pentru dezvoltarea armonioasa a copilului. Bineinteles, se poate oferi sub forma de iaurt, branzica etc. NU cascaval, ci produse lactate.
- Carnea de porc slaba este buna pentru copii. 
- FARA mezeluri, cascaval, produse patiserie, dulciuri, zahar!
- Atentie si la miere, pentru ca 1 lingurita de miere reprezinta aproximativ 2-3 lingurite zahar. Mierea perverteste gustul dulce.
- Pentru ca un regim sa reuseasca trebuie ca intreaga familie sa fie implicata, "sa intram cu totii la scoala de corectie". Tot ce nu este sanatos trebuie eliminat, iar mama trebuie sa creada cu putere ca legumele si alimentele simple, gatite in casa sunt cele mai bune pentru copilul ei, iar zaharul si produsele de patiserie, dulciurile etc sunt rele!
- Foarte important, pana la 7 ani se dezvolta celulele adipoase, iar dupa pubertate nu mai mor. Daca pana la aceasta varsta, copilul nu are o greutate optima este condamnat la cura de slabire pe viata.
- Este important sa nu restrictionam placerea copiilor in ceea ce priveste alimentatia, ci cantitatea!

2. De la dna dr. Elena Dan
- Copilul mic, sugarul, este predispus in perioada calda la deshidratare. Senzatia de sete nu este foarte bine definita, nu este exprimata in vreun fel.
Mamicile evita sa dea apa sugarului. 85% din compozitia organismului copilului este apa, iar pierderea in greutate la copii este in general o pierdere a apei. Daca se ajunge la o pierdere de 7-10% se pune in pericol viata acestuia.
- Deshidratarea copilului are urmatoarele simptome: agitatie, plans, somnolenta iar in cele din urma coma. Trebuie oferite imediat supliment de lichide (apa).
- Apa oferita copilului trebuie sa aiba continut scazut in nitrati.
- Expunerea la soare se face progresiv si nu in perioadele orelor de pranz. Pielea copilului este sensibila, fina, cu mijloace slabe de aparare, deci trebuie protejata de razele solare.
- Pentru evitarea enteritelor de vara trebuie avut grija la regimul alimentar.
Pentru copiii alaptati, in cazul unei enterocolite, se intrerupe alaptarea pentru un timp foarte scurt (12 ore) si se ofera lichide.
Pentru cei alimentati artificial trebuie oferit un lapte special, fara lactoza.

3. De la Alice Nastase Buciuta

 - Sa abordam viata si temele din viata noastra intr-un mod pozitiv;
- Sa recunoastem fata de noi ca nu suntem mama perfecta, ca e ceva de bun simt sa nu fii pregatita pentru conditia de mama;
- Ca este util sa apelam la ajutor de specialitate (psiholog) atunci cand nu putem trece peste greutati, peste presiunea sociala.
- Ca e mai bine sa facem mai putin, decat deloc.

4. De la SALVATI COPIII

- Am aflat ca exista programe care ne ajuta cu sfaturi privind siguranta pe internet si monitorizarea comportamentului copilului nostru atunci cand navigheaza pe internet.
SIGUR.INFO
SAFERNET
ESIGN
pe site-ul ORANGE.RO

5. De la Irina Petrea

- Am aflat ca suntem produsul copilariei noastre si ca daca ramanem cu un deficit emotional nu trebuie sa vina copilul nostru sa-l umple.
- Ca sunt foarte importante relatiile parinte-copil. Prima relatie initiatica este cea cu parintele de sex opus. A doua relatie este cea cu parintele de acelasi sex de unde inveti cum sa fii fata / baiat.
In relatiile fuzionale, copilul se afla ca intr-o inchisoare iar la maturitate ii va fi greu sa-si formeze relatii sanatoase de cuplu / parinte.


6. De la Otilia Manteleres

- JOCUL este cheia catre inima copilului, catre o dezvoltare armonioasa. Jocul este ca o punte intre lumea copilului si a adultului.
- JOCUL apropie - dezvaluie - dezleaga blocaje emotionale prin acceptarea emotiilor dificile si incurajarea exprimarii lor.

7. De la bloggerii de succes: Bogdana Dobre - jurnal de burtica, Eduard Grigoriu - Ta-su, Andreea Demirgian - injoaca.ro, Alexandru Negrea
- Am aflat cele mai bune si frumoase sfaturi. Iar cele mai concise si mai apropiate de inima noastra sunt: sa scriem din inima, sa fim sinceri si responsabili (Bogdana Dobre)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu