Dar ia uitati ce fete zambitoare avem dupa o zi de tura pe munte! :) ehehe
Pana la urma au fost 4 zile foarte pline, in care eu am udat cu pisu toti pantalonii, pentru ca de cate ori mergeam la rau imi venea subit o senzatie de pisu care se concretiza mai intotdeauna, astfel incat in multe poze apar doar in niste chilotei. Apoi unde mai pui ca mie chiar imi placea ceapa zdrobita, chiar si sunculita baietilor, desi mami imi tot dadea borcanase cu mancarica gata pregatite de acasa si la orice pas venea la mine cu o piersicuta.
Iar cu mersul a fost usor, am stat ghemuita cat am vrut la tati in rucsacel. :))
Mi-a placut sa merg cu tati si mami la refugiu. A fost o zi extrem de insorita, in care somnicul de dimineata s-a prelungit in rucsacelul meu special de munte, dar apoi am aflat minuni dupa minuni:
- PADUREA, pe care o mai vazusem cand aveam cateva luni si stateam infasurata in wrap la tati in drum spre Curmatura, dar pe care acum....acum o vedeam cu adevarat. Erau copaci imensi cu multe crengute, iar soarele nici nu ajungea pana la poteca. Pasarile tipau si frunzele fosneau.- Poienitele unde zboara gargaritele sunt cel mai frumos lucru unde poti sa faci plaja si sa asculti greierasul cum ii canta furnicii.
- Raul...ei aici e o distractie pe cinste...cate pietre poti arunca in rau. Eu singura am numarat multe, multe (1, 3, 5, 7, 9, 10, 7)! La rau e multa apa si multe pietre. Da, imi plac pietrele, mai ales daca le arunc in rau!
- Refugiul - mami spunea ca e ca o casuta de pitici cu patuturi mici unde mai vine adesea puiul de caprioara Bambi. Bineinteles ca am crezut-o si am vrut neaparat sa-l cautam pe Bambi si pe iepuras. Erau in padure, sa manance. Era si un semn acolo.
Dar cel mai mult mi-a placut cand am mers singura, cu tati langa mine. Am stiut ca, in ciuda pantalonilor udati de pisu, eu sunt mare. Nu mai sunt bebe acum, pentru ca bebelusii nu merg pe munte cu taticii lor singuri, singurei. Si sa nu credeti ca a fost usor...ooo...nuu! Pentru ca eu mergeam cand inainte, cand inapoi, cand cu capul pe sus, cand cu capul pe jos. Dar mami m-a incurajat, iar tati mi-a dat un baston si mie sa urc mai bine.
Si iata-ma sus, singura, mandra si fericita.
Mami spune mereu ca asta inseamna sa incurajezi copilul, sa-i stimulezi capacitatea de a-si dezvolta o stima de sine pozitiva si incredrea in propriile forte si capacitati:
"Mami, stiu ca poti, vei reusi sa gasesti singura solutia..""Sofi, drumul e pe aici, oare cum crezi ca poti trece peste raulet?"
"Imi place cum ai mers, a fost greu dar tu ai reusit!"
"Drumul e plin de surprize care asteapta sa fie descoperite de tine"
"Lasa-l pe tati sa te ajute, poate reusiti impreuna!"
"Ce usor a fost sa treceti impreuna peste povarnis"
"Bravo! Ai reusit!"
"Cate lucruri minunate ai gasit"
"Arata-ne tu drumul"
"Iti multumesc ca m-ai ajutat, mi-a fost de ajutor"
"Stiu ca poti, gandeste-te cum!"
"Te iubesc si sunt alaturi de tine"
Si tot asa au continuat incurajarile. Faptul ca eu am reusit singura, e drept, doar o bucatica de drum, ultima parte pana la refugiu, a insemnat ca eu pot sa fac anumite lucruri de om mare.
Dar cel mai greu pentru parintii mei a fost sa ma invete despre bucuria drumului. Eu stiam ca daca mergem, inseamna ca trebuie sa jungem undeva. Da, trebuia sa ajungem la refugiu, insa mami si tati spuneau ca drumul este magic, ca trebuie sa fiu atenta la tot ce e in jurul nostru, sa descopar eu singura ajutoarele pe care ni le ofera natura, sa ascultam copacii si pasarile, sa descoperim urmele lasate de animale, casutele lor...Si tot asa.
Iata ce am descoperit eu:- am descoperit ca un bat ma ajuta sa urc mai usor;
- ca uneori e tare racoritoare apa din rau;
- ca iarba e pufoasa in poiana si poti sa te odihnesti pe ea;
- ca ariciul e animal nocturn;
- ca o cartita e foarte mica, mica precum un soricel
- ca din lemne poti face o bancuta tare draguta!
- ca fragii sunt cele mai bune fructe si cresc pe langa ape.
Voi cum va petreceti activitatile la munte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu